Disneyland Paris - Franta
Daca ar fi existat Disneyland in anii 80 in timp ce imi traiam copilaria comunista fiind innebunit de emotie cand mergeam la videoul unui vecin pentru a viziona desene animate si as fi vizitat parcul, nu cred ca m-ar fi impresionat prea tare. Personaje de desene animate dragi copilariei mele lipsesc cu desavarsire, pentru simplul fapt ca nu le-a creat Walt Disney. Ca d-aia ii si zice Disney si vinde doar ce produce. Este foarte dificil sa prezinti un parc destinat desenelor animate si copiilor in primul rand (cel putin asa isi fac reclama), apoi in al doilea rand lui W. Disney, fara Tom si Jerry de exemplu. Apoi alte lipsuri majore si deranjante, Duffy Duck, Buggs Bunny, Popeye Marinarul, Pantera Roz, Balanel, Mieunel sau Mihaela J J. Sigur personajele enumerate mai sus erau produse de companii adverse, dar un copil de 3-4-5 ani nu prea intelege economia capitalist - concurentiala. Parcul Disneyland, aparut intr-o lume grabita si materialista, nu alimenteaza vise si rasete inocente unui copil, nu induce stari de bucurie si emotie, nu provoaca zambete si hohote de ras, ci vinde lucruri concrete: pix cu Mickey 3 euro, carnetel cu Pluto 5 euro, poza cu angajat imbracat in Mickey –free of charge, dar stai la coada 45 de minute. Acum nu stiu exact daca am dreptate, dar cred ca generatia mea percepea altfel desenele animate. Am trait „epoca de aur” cand era liniste tip orasel german in Bucuresti, dar o liniste ce dura doar atat cat Viorica Bucur ne aducea Gala Desenului Animat pentru 15-20 de minute, sambata la pranz. Desenele animate erau cu certitudine mai amuzante, episoadele noi cu Mickey difuzate in prezent la TV nu starnesc nici macar zambetul, dovedind ca desenele tip interactiv nu aduc neaparat buna dispozitie, dar „leaga” copiii de personaj.
In fine, trecand peste asta, sigur parcul merita sa fie vizitat in ciuda cheltuielilor mari cu cazarea in preajma, si incanta adultii ca sa nu mai vorbim de copii prin complexitatea sa. Mickey Mouse (rostit frantuzit Miche Maus ?!?) este personajul central in jurul caruia a fost construit tot, desi desenele cu soricelul tembelut Mickey, erau printre cele mai slabe din cate tin eu minte, ca sa nu zic ca nu imi placeau deloc. Prietenii sai Donald (episoade mult mai amuzante decat Mickey), Pluto, Goofy, Daisy sau Minnie formeaza in continuare nucleul in jurul caruia se invarte afacerea. Daca vreti un biscuite, puteti avea la alegere in forma unui personaj enumerat mai sus, nu conteaza gustul sau varietatea.
Parcul nu este atat de mare pe cat ne asteptam, de fapt nu ma gandisem la nici o dimensiune anume, are vreo 2 km latime, pe vreo 3 km lungime. Intrare in parc e spectaculoasa, o cladire tipic americana, roz, pe post de hotel, iar intrarea propriu-zisa este pe sub cladire, dar la nivelul solului. Imediat ce intram avem in fata o piateta, apoi „Main street” intalnita in toate orasele americane. De-a lungul strazii avem imitatii de cladirii din secoulul 19, unele chiar datate „Since 1886”. La parterul caselor ce nu au mai mult de doua etaje functioneaza cofetarii, gelaterii, magazine de jucarii, suveniruri toate obiectele de vanzare avand tematica desenelor animate. In piateta este capatul unui tramvai cu un singur vagon, stil San Francisco, tras de un cal. Lumea se inchesuie la imbarcare in tramvai, dar si sa se plimbe cu o masina de politie din anii 20-30, ce are pe post de claxon o goarna ragusita si este condusa de un batranel simpatic imbracat in costum adecvat. Toate „distractiile” din parc sunt achitate odata cu plata biletului 50 eur/zi, ce iti ramane de facut este sa stai la coada.
Marele Canion, reprezentat la o scara adaptata este inconjurat de un rau verde, asemanator cu Colorado. In jurul Marelui Canion te poti plimba cu vaporul si vezi Coliba Unchiului Tom, Casa cu Fantome si un mic orasel american din vestul salbatic. Vaporasul, asemanator cu cel descris in Aventurile lui Huckleberry Finn sau Tom Sawyer are un echipaj imbracat in costume de epoca. Pe Marele Canion te puteai plimba cu trenuletul ametitor urcand si coborand in pante abrupte, trecand pe langa mine parasite.
Langa Marele Canion este si un sat de indieni cu cateva corturi, apoi niste case ce imita pe cele de padurari americani. In orasul western se pot manca intr-un Saloon bucate a la cowboy. Restaurantele sunt decorate la obiect, chelnaritele imbracate adecvat. Mancam coaste, tortilla, sos barbecue, lipseste fumul dens si atmosfera ar fi fost completa de Wild West.
Parcul continua cu Indiana Jones, pesterile cu capcane si cu comori la care nu ajungem dupa refuzul categoric pronuntat de Nicolas in privinta spatiului intunecat al vagaunilor.
Aproape de Marele Canion gasim alt miniparc tematic cel cu Piratii din Caraibe. Le vizitam pesterile, trecem un pod din lemn si franghii peste o cascada si ajungem la casa lui Robin Hood. Practic in tot parcul gasim case ale unui personaj, Alba ca Zapada, Minnie, Alladin etc. Exista de asemenea numeroase roti, catapulte, si alte bizarerii invartitoare dar Nicolas, la 3 ani si jumatate le respinge din start. Ne pozam cu Micky, unul dintre lucrurile importante facute in parc pentru linistea copilului, apoi mai luam autografe de la Baloo, Jack Sparrow, Tigru din Winnie etc. Mentionez ca la coada pentru o poza cu Mickey am stat 40 de minute. Apoi alta coada cam de trei sferturi de ora unde stam pentru a conduce niste masini aproape in marime naturale, decapotabile. Copiii nu prea au voie la volan, dar care ar fi farmecul sa o conduc eu? Asa ca jobul meu este sa apas pe acceleratie, iar Nicolas conduce masina cu o dexteritate ce eu o capatasem dupa ce mi-am luat carnetul J. Turul dureaza circa 7-8 minute, timp in care urcam pe poduri, coboram, trecem prin paduri. Asta a fost partea care i-a placut cel mai mult.
Langa pista ne suim intr-o barca pentru a vizita Small World. Adica mergem pe un rau artificial, iar pe malurile lui, de-a lungul traseului ni se infatiseaza porturi populare, animale, cantece, tipuri de case sau forme de relief specifice anumitor zone ale planetei. Sunt sute de papusi care dau viata locului si toate canta la instrumente de intrebuintare locala. In cateva minute iesim si din acest tur, dar noroc ca la coada nu am stat decat 5 minute.
Alta distractie pe care nu o incercam, zona OZN-SF.
Mai luam turul parcului cu tren de epoca, durata circa 25 de minute, si vizitam in centrul parcului castelul lui Mickey, cu acces pe un pod de piatra, pe dedesubt trecand un rau. Reusim de asemenea sa vizitam casa lui Alladin, iar apoi deja timpii de asteptare cresc enorm conform afisajului electronic de la fiecare coada. Parcul este plin, este sambata, si se pare ca cel mai bine de vizitat este in primele zile ale saptamanii. Zona „Cars” e singura unde se mai poate intra, prietenii lui Nicolas, Bucsa si Fulger McQueen neputand fi ratati.
Una peste alta, parcul este o realizare de exceptie, merita cu siguranta vizitat, insa pentru a se bucura copilul complet de toate temele parcului si a le cunoaste in primul rand, cred ca varsta minima este 6-7 ani.
Trebuie mentionat hotelul in forma de castel la care am stat la 3 minute de parc cu shuttlebus-ul, un hotel construit pe un teren imens, avand lac, amenajari peisagistice superbe si interioarele deosebite incarcate cu motive de cavaleri. Restaurantul unde cu 30 de euro de persoana se puteau servi specialitati frantuzesti fantastice si receptia hotelului plina de jucarii si caluti, motociclete sau masini numai bune de calarit contra a 2 euro, intregesc tabloul unui hotel foarte bine gandit, in care ne-am simtit excelent.
