Archive for the ‘Aldemar Knossos’ Category

ALDEMAR KNOSSOS VILLAGE-Hersonissos

Aldemar Knossos | Posted by Adi
Oct 28 2009

Hersonissos –Aldemar Knossos

 dsc_1046

 Pornind de la ideea atestata de istorici ca prima civilizatie din spatiul european s-a dezvoltat pe insula Creta, merita precizate cateva aspecte ale istoriei de peste 8000 de ani ce a lasat amprente pe insula.

dsc_1025
Primii locuitori ai insulei se pare ca au venit din Africa în jurul mileniului al saselea I.Ch., iar formarea civilizatiei minoane este strans legata de imigrarea indo-europenilor din Asia Mica în mileniul al treilea I.Ch. Minoanii au construit state-palat, la Knossos, Phaistos, Malia, Zakros. Orasul Knossos, in perioada de maxima dezvoltarea avea cca. 100 de mii locuitori, si se situa pe un teritoriu imens intr-un loc unde traficul comercial, cu Egipt si Siria, era foarte dezvoltat.

dsc_1034

O catastrofa de proportii uriase ce a inspirat potopul, eruptia vulcanului din Santorini în 1450 I.Ch., a stopat dezvoltarea civilizatiei. În anul 1100 I.Ch., dupa invazia dorienilor, declinul civilizatiei minoane a fost de neoprit. Mai tarziu insula a fost subjugata de romani si apoi de fenicieni. În timpul epocii bizantine, bunastarea Cretei era prezentata pe podelele de mozaic ale bazilicilor si în peste jumatate din bisericile din întreaga Grecie. Apoi succesiv Creta a cazut în mainile arabilor, în secolul al 9-lea timp de 150 de ani. Atunci a fost întemeiat Handak, actualul Heraklion. Apoi în 1204, insula a trecut în mana venetienilor. Ei au fortificat vechile castele din Handak si au construit altele noi în celelalte orase. Au întemeiat de la zero orase noi cum ar fi Hania si Rethimno si au construit fortificatiile necesare pentru apararea lor. Astfel venetienii si-au lasat cea mai vizibila amprenta din istoria Cretei.

dsc_1052
Creta, cea mai mare insula a Greciei, cu o suprafata de 8400 km², masoara de la est la vest in jur de 250 km si de la nord la sud maxim 60 km, este cea mai mare insula a Greciei. Insula separa Marea Egee de Marea Libiana, marcând granita dintre Europa si Africa. În centru se afla munti inalti, segmentati de platouri. Partea nordica este cea mai populata, aici intalnindu-se si orasele mai mari, situate în golfuri, iar majoritatea covarsitoare a turistilor aleg litoralul nordic spectaculos. Partea sudica este slab populata, statiunile nu prea exista, decat mici asezari rurale, iar obiectivele turistice lipsesc facand din aceasta parte o regiune nedezvoltata.

 dsc_1065

Gasca mare stransa la aeroport in ziua plecarii spre Iraklion, Creta. Patru cupluri cu cinci copii, in total 13 personaje pitoresti plecam in concediul dedicat celor mici. De la inceput trebuie mentionate toate numele din formatie, pentru a nu se simti nici unul nedreptatit. Gabi si Melania cu Vladut, Claudiu si Denise cu Sonia, Flore si Roxana cu Teo si Matei si, evident, noi, Adi si Adriana cu Nicolas.

 

Zbor rapid, dar plecare cu intarzierea clasica a charterelor. Inca de acasa am retinut pentru inchiriere masini de la una din firmele mari din Creta. Cu o seriozitate si promptitudine insulara ni s-a raspuns la email ca au toate masinile solicitate de noi si raman retinute urmand sa le preluam la aeroport. Iata ce am comandat si ce ne-au adus : eu – Toyota Auris – am primit Seat Cordoba, Gabi Toyota Auris- Seat Cordoba lovit si zgariat pe toate partile, aer conditionat semi stricat, Flore – Skoda Octavia – Nissan Note sau Renault Megane, desigur la alegerea lui, oameni de treaba astia de la firma de inchirieri si Claudiu – VW Beetle-VW Beetle – in prima faza nu se mai decapota si pornea impinsa, dar desigur bucuros ca era singurul triumfator.

dsc_1059

Dupa indelungi parlamentari si negocieri ce au tinut aproape 40 minute si ne-au tocat noua nervii , in timp ce grecii insulari adepti ai zicalei „Daca e , e! Daca nu e, nu e! Orisicat” , stateau foarte relaxati si totusi nu intelegeau de ce dorim masinile comandate pe net asa de mult cand le putem lua si pe astea, am luat in primire noile masini cu disconturile de rigoare rezultate din schimbarea marcii. Gabi a luat insa Seat-ul doar pentru o zi, iar a doua zi a inchiriat Toyota de la alta firma.

 dsc_1060

Mergem la 23 km de Heraklion la Aldemar Knossos Village, complex situat la marginea orasului Hesonissos inspre vest. Hersonissos este un fost sat pescaresc ce la poalele muntilor Lassithi si este un loc ideal pentru petrecerea vacantei daca ai intre 15 si 25 de ani, sau daca esti burlac.

 dsc_1029

Aldemar Knossos Village, complexul de 5 stele unde am stat este format din vile cu 1 etaj lipite cate 3-4, avand cate 1-2 camere pe nivel. Complexul se intinde pe o suprafata foarte mare, cateva zeci de hectare bune si nu este construit in stilul unui sat traditional cretan din punct de vedere al arhitecturii vilelor. Stilul grecesc intervine insa pe alei serpuitoare sau in panta, gradini incantatoare de portocali, lamai, flori, numeroase tufe inflorite si un gazon perfect intretinut de un sistem ascuns de irigatii si de gradinari cu mutra de import.

dsc_1090

Aldemar Knossos Village e dezvoltat intr-o usoara panta astfel ca fiecare camera din vila care este orientata spre nord, are o vedere panoramica deosebita asupra Mediteranei. Inspre iesirea din complex situata in partea sudica, exista doua piscine, una absolut imensa pentru adulti, unde nu puteai sa gasesti niciodata nici un loc pe sezlong daca nu te sculai la ora 7.00. Cealalta piscina situata mai jos avea adancimi speciale pentru copii, iar din piscina mare se varsa o cascada pe stancile artificiale din cea mica. In jurul piscinei mici aveam bar, biliard sau ping-pong, dar si sezlonguri in numar mult mai mic decat la cea mare. Daca sezlongurile de la piscina mare erau umbrite doar de umbrela atasata, la piscina de copii, vegetatia abundenta si un foisor plin de plante agatatoare dadeau senzatia de un cadru natural foarte frumos.

Plaja complexului era destul de ingusta, iar nisipul nu era deloc fin. Sezlongurile erau foarte putine si ca de obicei ocupate. De pe margine se putea inchiria cateva ambarcatiuni cu motor, in rest nimic deosebit pe plaja.

dsc_2065

In prima zi cand am ajuns am primit o cina de intampinare, cina de bun venit cu alte cuvinte. Felul a fost o specialitate neintalnita pana acum: carne de pui taiata marunt cu ciuperci trase la tigaie, invelite intr-un foietaj tip prajitura, iar langa o salata greceasca cu masline livada de langa complex probabil. Prajitura primita ca desert a fost o specialitate nedeslusita in intreaga ei compozitie, dar a fost excelenta.

dsc_20591

Din pacate dupa o primire culinara triumfala mancarea din zilele urmatoare a dezamagit destul de mult. Nu in sensul calitatii sau al prospetimii ci in lipsa totala de imaginatie in prezentare, felurile banale propuse pentru ingurgitat si nu in ultimul rand lipsa totala a traditiei cretane sau grecesti din farfurii. Ma astept din moment ce sunt cazat la 5 stele ca si mancarea sa fie un spectacol absolut in care traditionalul sa aiba un loc bine definit. Insa aici lucrurile stateau altfel, globalizarea si-a spus cuvantul, iar complexul ce apartinea unui lant international, exceptand deserturile extraordinare, ne-a insirat urmatoarele feluri : Spaghete bologneze, spaghete cu fructe de mare, friptura de vita la gratar cu cartofi copti sau prajiti, legume gatite, pulpe de pui la cuptor, orez simplu, orez cu legume.

dsc_2062

Dupa cum se observa numai mancaruri „traditionale grecesti”, este absolut stupid sa ma duc in Creta si sa mananc spaghete, nu imi amintesc ca in Venetia, cu o luna inainte sa fi mancat un gyros la lipie in gondola. Repet, mancarea era foarte buna calitativ, dar am alte pretentii la 5 stele daca nu respecta traditia locului, macar un fusion spectaculos sa ofere.

dsc_1068

In fine, ideea este ca in a treia zi am renuntat definitiv la masa de seara cu feluri banale desi era platita si am mers in fiecare seara in Koutouloufari, un sat grecesc traditional unde cinele erau incantatoare. In rest, nimic de reprosat, complexul are privelisti minunate, curatenie exemplara, gradini umbroase si decor romantic, iar camerele sunt foarte spatioase, balcoane imense cu masa si patru scaune. Era sa uit aleile placate cu un mozaic de marmura in diverse nuante, linia si panta fiind respectata perfect. Un complex foarte reusit, extrem de luxos, dar totusi destul de aparte de tot ce intalnesti in Creta.

dsc_1058dsc_1096